PMB informează că, de la data adoptării hotărârii CGMB privind stimulente financiare pentru copiii cu dizabilităţi, au fost acordate stimulentele pentru lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2017 în valoare de 14.445.000 de lei. Pentru luna decembrie 2017 plata se va executa în ianuarie 2018.
Potrivit unui proiect de hotărâre, adoptat joi în ședința Consiliului General al Municipiului București, cu 49 de voturi pentru și o abținere, pentru fiecare nou-născut va fi acordat un stimulent financiar în valoare de 2.500 de lei.
Stimulentul pentru nou născuți în 2021. Se fac eforturi semnificative pentru creșterea natalității pe teritoriul României! Motiv pentru care în anul 2017 a intrat în vigoare hotărârea Consiliului General al Municipiului București de a ajută financiar familiile cu domiciliul în București, sau cu viză de flontant, în așa fel încât să beneficieze de un stimulent în valoare
Consilierii generali au aprobat, in sedinta de joi, proiectul de hotarare care prevede acordarea unui stimulent financiar in valoare de 2.500 de lei pentru copiii nou-nascuti, cu conditia ca unul dintre parinti, cel putin, sa aiba domiciliul sau resedinta in Bucuresti, iar copilul sa se fi nascut intr-una dintre maternitatile din Capitala, scrie news.ro.
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunțat luni, 13 septembrie, că nu se pune problema ca stimulentele financiare pentru nou-născuţi, vouchere materna şi persoane adulte cu dizabilităţi să nu mai fie plătite. Reacția edilului vine după ce pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București a apărut o informație în acest sens.
Stimulent pentru nou-născuți 2022 Cristina BĂRBUCEANU 21 octombrie 2022 737 În orașele din toată țara se oferă un stimulent financiar pentru nou-născuți ce are ca și scop ajutarea noilor părinți în creșterea copiilor, dar și pentru a contribui la creșterea natalității. Stimulentul financiar pentru nou-născuți este de 2.500 de lei.
lM3TU. IL - Primaria Sfantu Gheorghe. Acordare stimulent financiar pentru nou nascuti cu domiciliul in jud. IL. - Informare Consiliul Judetan Ialomita nr. 10294 din 22.05.2020 privind acordare stimulent financiar pentru nou nascuti cu domiciliul in judetul Ialomita: click aici. - Informare Consiliul Judetan Ialomita nr. 27346 din 04.12.2019
Stimulentul financiar pentru noi născuți se acordă in baza Hotărîrii Consiliului Local nr.19/30.01.2019 si a cererii tipizate ( descarcă aici), o singură dată pentru fiecare nou născut, condiționat de criterii stabilite în baza hotărârii de mai sus. Acte necesare pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou-născuți:
PMB informează că, de la data adoptării hotărârii CGMB privind stimulente financiare pentru copiii cu dizabilităţi, au fost acordate stimulentele pentru lunile august, septembrie, octombrie şi noiembrie 2017 în valoare de 14.445.000 de lei. Pentru luna decembrie 2017 plata se va executa în ianuarie 2018.
Incepand de luni, 3 iulie, parintii pot depune documentele pentru obtinerea stimulentului financiar pentru nou nascuti, de 2.500 lei. Astfel, familiile din Bucuresti primesc un stimulent financiar Alte articole despre: bani nou nascut Bucuresti 08 Iunie 2017 - Este oficial: Primaria Capitalei da cate 2.500 de lei pentru fiecare nou-nascut.
Stimulentul financiar în valoare de 2.500 de lei, pentru copiii care se nasc în București, va fi acordat și în mandatul noului primar, Nicușor Dan. Pentru a beneficia de acest ajutor, cel puţin unul dintre părinţi trebuie să aibă domiciliu în Bucureşti, iar copilul să fie născut într-o maternitate din Capitală.
stimulent financiar nou nascut