(2) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să aplice afişe şi reclame publicitare pe parbriz, pe lunetă sau pe geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului sau a pasagerilor, atât din interior cât şi din exterior. Răspunsul corect este: A și C. Conducătorilor de autovehicule le este interzis: A. să transporte în şi pe autoturism obiecte a căror lungime sau lăţime depăşeşte, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia; B. să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori geamuri laterale, care reduc vizibilitatea; Este interzis conducătorilor de autovehicule să ameninţe participanţii la trafic cu violenţe, să săvârşească acte sau gesturi obscene sau să adreseze celorlalţi participanţi la trafic expresii jignitoare sau vulgare. Așadar răspunsul corect este: A, B si C Articol referință din legislatia rutieră în vigoare: OUG sau Regulament Art. 148. Conducătorilor de vehicule le este interzis:: să profereze injurii, să săvârşească acte sau gesturi obscene, să adreseze celorlalţi participanţi la trafic expresii jignitoare sau vulgare Chestionare DRPCIV Scoala de soferi permis qkEYvd. Explicație (actualizată 2022) Este interzis conducătorilor de autovehicule să profereze injurii, să săvârşească acte sau gesturi obscene sau să adreseze celorlalţi participanţi la trafic expresii jignitoare sau vulgare. Răspunsul corect este: A, B și C. Găsiți aici lecție video cu Obligațiile și Interzicerile conducătorilor auto --> Codul Rutier - Conducătorilor de autovehicule le este interzis: A. să transporte în şi pe autoturism obiecte a căror lungime sau lăţime depăşeşte, împreună cu încărcătura, dimensiunile acestuia; B. să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori geamuri laterale, care reduc vizibilitatea; Conducătorilor de vehicule le este interzis în timpul mersului: 375.. Conducătorilor de vehicule le este interzis în timpul mersului:A. să fumeze; B. să arunce orice fel de obiecte pe drumul public; C.. să se angajeze în discuţii cu ceilalţi ocupanţi ai autovehiculului. Este interzis conducătorilor de autovehicule să ameninţe participanţii la trafic cu violenţe, să săvârşească acte sau gesturi obscene sau să adreseze celorlalţi participanţi la trafic expresii jignitoare sau vulgare. Așadar răspunsul corect este: A, B si C Articol referință din legislatia rutieră în vigoare: OUG sau Regulament Art. 148. A Conform Art.36., alin.3 din Codul rutier: " Conducatorilor de vehicule le este interzisa folosirea telefoanelor mobile atunci cand acestia se afla in timpul mersului, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive tip "maini libere". " B Legal nu este prevazut. C Legal nu este prevazut. Intrebarea anterioara Intrebarea urmatoare

conducătorilor de autovehicule le este interzis