"Am inițiat acest act normativ pentru a ne asigură că, în iarna care vine, populația, spitalele, unitățile de învățământ și celelalte instituții publice vor beneficia de încălzire, în contextul în care, la nivel internaţional, au crescut preţurile atât la energie electrică şi gaze naturale, cât și la alți combustibili utilizați pentru producerea de energie termică
Toate informațiile referitoare la condițiile de acordare a acestor tipuri de ajutoare pentru încălzire precum și la modalitatea de depunere/transmitere a cererilor, pot fi accesate la următorul link: sau la numărul de telefon: 0372.900.789.
Ajutor de încălzire a locuinţei din sectoarele 1, 4, 5 şi 6. Cererile pot fi depuse până luni. Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei pot fi depuse, de luni, în sectoarele 1, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, în restul zonelor administrativ-teritoriale din Bucureşti solicitările putând fi deja adresate DGASPC-urilor.
Pentru acordarea ajutorului pentru incalzire, indiferent de sistemul de incalzire utilizat, cererile si declaratiile pe propria raspundere se depun, individual sau prin asociatiile de proprietari/locatari, la primaria comunei, orasului, municipiului ori, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala se afla locuinta
Care este data limită până la care se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire. ONLINE, prin intermediul serviciilor poștale/curierat sau la registratura DGASPC Sector 4", se menționează în comunicat. Persoanele interesate pot obține informații suplimentare direct de pe site-ul instituției sau apelând telefonic instituția Primăriei Sectorului 4
Cetăţenii Sectorului 4 vor putea depune de luni, 19 octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire. Solicitanţii sunt aşteptaţi personal sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari să depună cererea-declaraţie pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare la sediul DGASPC Sector 4 din str. Sld. Enache Ion nr. 1A, de luni până miercuri între orele 8:30 - 16:00, joi, în intervalul orar 8:30 - 17:30, iar vineri între orele 8.30 - 13:30.
S0MnT7. Cum se plăteste ajutorul de încălzire a locuinței 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură; Sediul TV - Bucuresti, sector 1 Strada Presei Libere nr 1, Casa Presei Corp A3, etaj 4. Tel. +4 031 405 2800 E
Care este data limită până la care se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire. ONLINE, prin intermediul serviciilor poștale/curierat sau la registratura DGASPC Sector 4", se menționează în comunicat. Persoanele interesate pot obține informații suplimentare direct de pe site-ul instituției sau apelând telefonic instituția Primăriei Sectorului 4
-Prin poştă pe adresa: Str. Olari nr. 15, Sector 2, București. Important! În cazul ajutorului acordat pentru încălzirea cu energie electrică, în vederea acordării sau respingerii dreptului este obligatorie realizarea anchetei sociale. 1. Tot ce trebuie să știți despre Suplimentul pentru energie. Perioadă de acordare
Acte necesare acordare ajutor încălzire. Perioada de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței este cuprinsă între data de 1 noiembrie 2021 și 31 martie 2022. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza cererii și a declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia.
Cetăţenii Sectorului 4 vor putea depune de luni, 19 octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire. Solicitanţii sunt aşteptaţi personal sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/locatari să depună cererea-declaraţie pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare la sediul DGASPC Sector 4 din str. Sld. Enache Ion nr. 1A, de luni până miercuri între orele 8:30 - 16:00, joi, în intervalul orar 8:30 - 17:30, iar vineri între orele 8.30 - 13:30.
ajutor incalzire sector 4